Participarea cercetătorilor români din ARCE la marile conferințe europene din domeniul educației
În perioada 21-25 august 2023, ARCE a participat la ECER (European Conference of Educational Research) și la ERC (Emerging Researchers’ Conference), ambele desfășurate în Glasgow (Scoția, UK) și organizate sub egida EERA (European Educational Research Association). ERC este conferința organizată de către Emerging Researchers’ Group (ERG) a EERA și este dedicată cu precădere studenților doctoranzi în științele educației, desfășurându-se înainte de ECER, pe durata unei zile și jumătate.
Numărul total de participanți la ediția din acest an a fost de 3971, dintre care 3450 la ECER, iar 521 la ERC. Raportat la numărul de sesiuni individuale (simpozioane, prezentare lucrări, postere etc.), au fost desfășurate 1125 de astfel de sesiuni, dintre care 1030 în cadrul ECER și 95 în cadrul ERC. ARCE a participat la ECER cu un număr de 17 membri, dintre care 6 au fost membri asociați (studenți doctoranzi) care au participat și la ERC. Mai multe detalii, aici.
De asemenea, în perioada 22-26 august 2023, ARCE a participat și la conferința EARLI 2023, desfășurată în Thessaloniki (Grecia), sub egida European Association of Research in Learning and Instruction. Numărul total de participanți la ediția din acest an a fost de peste 2500 de cercetători, iar numărul total de sesiuni individuale (simpozioane, prezentare lucrări, postere etc.) a fost de 553. ARCE a participat la EARLI 2023 cu un număr de 7 membri, dintre care 6 au fost membri asociați (studenți doctoranzi/masteranzi). În imaginea de mai jos, sunt prezentate informații despre numărul de lucrări prezentate de colegi, participări la simpozioane, cât și numărul de sesiuni moderate de aceștia, alături de rețelele tematice în cadrul cărora a avut loc sesiunea respectivă.
Pe această cale, vă reamintim că urmează și Conferința Națională de Cercetare în Educație (CERED) care se va desfășura în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, între 5 și 7 octombrie 2023.
Termenul limită pentru aplicarea cu contribuțiile proprii este 11 septembrie 2023.
Ne vedem la CERED 2023!
Membrii Consiliului ARCE participă la un panel la ECER 2023 din Glasgow
Una dintre activitățile importante de la ECER 2023 a fost un panel CIVIS pe tema Puterea diversității în alianțele universitare – au participat doi membri ai Consiliului ARCE!
Pe 22 august 2023, Alianța CIVIS a fost reprezentată la Conferința Europeană de Cercetare Educațională (ECER) de la Glasgow de profesorii Romiță Iucu, Irene Martín, Julie McAdam, Lucian Ciolan și Ines Alves în cadrul unui panel de discuții intitulat „Transformarea peisajului învățământului superior în Europa: puterea diversității în alianțele universitare”. Lucian Ciolan și Romiță Iucu sunt amândoi membri ai Consiliului ARCE. Conferința ECER 2023 a reunit la Universitatea din Glasgow peste 3 mii de participanți din întreaga Europă și nu numai. Pornind de la rolul Alianțelor Universităților Europene și de la locul și prezența acestora în contextul mai larg al învățământului superior, vorbitorii au explorat modul în care alianțele pot reprezenta, răspunde și valorifica mai bine diversitatea acesteia. Mai multe detalii, aici.
20 Septembrie 2023, 17:00
În ciuda eforturilor și investițiilor enorme depuse în țările OECD pentru a consolida calitatea, producerea și utilizarea cercetării în domeniul educației, multe țări și sisteme educaționale se luptă să valorifice cercetarea în mod sistematic și la scară largă. Utilizarea eficientă a dovezilor din cercetare în elaborarea politicilor și în predare este fundamentală pentru îmbunătățirea experiențelor de învățare și a rezultatelor elevilor. Dar dezvoltarea unei culturi a implicării în cercetare la nivel de sistem, organizațional și individual rămâne o provocare uriașă. Seminarul propune conversații valoroase despre cum ar trebui să arate o perspectivă de implicare a cercetării în educație!
Înscrierea se poate face aici.
ChatGPT and PISA: Ensuring Our Education Systems Keep Up
„ChatGPT și altele asemănătoare ne reamintesc că multe dintre lucrurile care sunt cel mai ușor de predat sunt acum ușor de digitalizat și automatizat și că, de prea multe ori, educăm elevii pentru trecutul nostru, mai degrabă decât pentru viitorul lor. La OECD, am urmărit modul în care sisteme precum ChatGPT se descurcă în cadrul testelor PISA, criteriul global de evaluare a succesului educațional pe care peste 80 de țări îl folosesc pentru a evalua cunoștințele și competențele elevilor de 15 ani. Această comparație arată progresele rapide ale capacităților inteligenței artificiale în comparație cu cele ale oamenilor. În martie 2022, ChatGPT a putut răspunde la 28% dintr-un set de sarcini de matematică PISA, iar în martie 2023 GPT a răspuns cu succes la 46% dintre sarcini. La științe, procentele corespunzătoare au fost de 65% și 85%.
Așadar, într-o lume cu inteligență artificială, educația nu se mai rezumă doar la a-i învăța pe elevi, ci și la a-i ajuta să-și dezvolte o ”busolă” sigură și instrumentele necesare pentru a naviga cu încredere într-o lume din ce în ce mai complexă, volatilă și incertă. Educația trebuie să treacă de la a-i învăța pe cursanți să reproducă înțelepciunea stabilită a vremurilor noastre, la a o pune la îndoială și a o extinde.” – a scris Andreas Schleicher. Articolul poate fi accesat aici.