Evenimentele derulate și situația actuală a Ucrainei au cutremurat întregul continent european și ne-au demonstrat cât de fragilă este realitatea pe care o cunoaștem ca fiind „normală” și firească și cât de subțire este linia dintre pace și război. Colegii de la EERA (European Educational Research Association) au făcut publică o declarație cu privire la situația Ucrainei, declarație pe care o preluăm și adaptăm pentru limba română, în vederea transmiterii aceluiași mesaj de sprijin și solidaritate.
Asociația Română de Cercetare în Educație, în calitate de membră a European Educational Research Association, susține valorile promovate de EERA – cooperarea, libertatea discursului academic și libertatea de a împărtăși cunoaștere – și subscrie acestui mesaj public de susținere:
„Susținem – și am susținut întotdeauna – promovarea cercetării educaționale de înaltă calitate în beneficiul educației și al societății. Credem cu tărie că această misiune este cel mai bine îndeplinită într-un mediu pașnic și non-violent. Prin urmare, suntem profund îngrijorați de evenimentele actuale din Ucraina și ne manifestăm astfel solidaritatea sinceră și sprijinul pentru colegii cercetători din Ucraina, pentru prietenii și familiile acestora, precum și pentru comunitățile din care fac parte. Suntem profund întristați și tulburați de evenimentele din Ucraina și dorim să transmitem sprijinul sincer, compasiunea și solidaritatea noastră tuturor celor ale căror vieți sunt afectate. Solicităm încetarea imediată a violențelor la care este supus poporul ucrainean și restabilirea păcii.”
Consiliul EERA reunește și conectează peste 40 de asociații pe întreg continentul european. Aceste asociații au drept obiectiv comun consolidarea colaborării în beneficiul educației în societățile din care fac parte, precum și promovarea unor valori europene comune. EERA va continua să ofere un forum care pledează pentru pace și care caută modalități practice de a-i ajuta pe colegii din Ucraina.
Comunicatul poate fi consultat și pe site-ul EERA aici.