Despre ARCE

Despre ARCE


Scop

Scopul principal al Asociației este acela de a sprijini și de a crește rolul și statutul cercetării educaționale în mediul academic românesc și de a contribui la fundamentarea pe evidenţe a politicilor şi practicilor educaţionale din România, de a promova cercetarea educațională și aplicarea sa în beneficiul comunității academice românești și al societății în general și de a promova studiul și cercetarea în domeniul științelor educației.


Obiective

Realizarea de proiecte în cooperare cu alte organizații, instituții sau companii din țară și din străinătate care, prin activitatea lor, pot sprijini îndeplinirea scopului Asociației.


Politici

  • Dezvoltarea de politici și strategii de cercetare specifice domeniului și diseminarea eficientă a acestora în vederea dezvoltării profilului cercetării educaționale;
  • Promovarea perspectivelor proprii asupra reglementărilor naționale în domeniul cercetării educaționale și oferirea de opinii științifice în raport cu politicile educaționale.


Comunicare / dialog / diseminare

  • Informarea publicului larg cu privire la starea și dezvoltarea științelor educației;
  • Diseminarea rezultatelor cercetărilor în domeniul educațional și utilizarea acestora în vederea formulării politicilor publice și a îmbunătățirii practicilor din domeniu;
  • Organizarea de conferinţe, întâlniri, simpozioane, seminarii şi dezbateri, cursuri la care vor participa cercetători şi specialişti din ţară şi străinătate în vederea diseminării rezultatelor cercetării sau a articulării unor proiecte relevante de cercetare;
  • Întreprinderea de acțiuni în vederea îmbunătățirii condițiilor cercetării educaționale și creșterea vizibilității și accesibilității acesteia către publicul larg;
  • Editarea de publicaţii proprii (buletine informative, studii, rapoarte de cercetare, jurnale, reviste etc.).


Cooperare

  • Oferirea de oportunități de dialog între cercetătorii din domeniul educației si alte persoane interesate de scopul, calitatea și metodologia cercetării educaționale;
  • Cooperarea cu agenții și autorități de finanțare, structuri internaționale, naționale și locale din domeniul educației, comunități de politici și alte asociații relevante în domeniu cercetării;
  • Încurajarea colaborării între cercetătorii din domeniul educațional din România și străinătate;
  • Promovarea comunicării și colaborării între cercetătorii din domeniul educațional din România și alte asociații naționale și internaționale cu activitate relevantă pentru atingerea scopului Asociației;
  • Promovarea tinerilor cercetători în domeniul cercetării educaționale.
Scroll to Top