Online
Cercetarea în domeniul educațional și provocările societății actuale
Educational Research and Challenges of the Contemporary Society
Iași, 28-29 octombrie, 2021
Conferința Națională de Cercetare în Educație, 2021, Ediția a VII-a, Cercetarea în domeniul educațional și provocările societății actuale/ Educational Research and Challenges of the Contemporary Society, este organizată de Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, în colaborare cu Facultățile de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității din București, Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universității de Vest din Timișoara, precum și cu Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației Naționale din România.
CERED, 2021 se desfășoară sub egida Asociației Române de Cercetare în Educație (ARCE).
Anul acesta, aflat încă sub riscurile de îmbolnăvire și imprevizibilitatea restricțiilor de călătorie impuse și în țara noastră de pandemia cu virusul COVID-19, ne vom întâlni doar online, în perioada 28-29 octombrie, 2021.
Adresăm cea mai călduroasă invitație de participare la CERED 2021, colegilor universitari, cercetătorilor, doctoranzilor din domeniul educației din țară, din diaspora, celor din Republica Moldova, de la universitățile din Chișinău, Bălți și IȘE Chișinău, precum și tuturor persoanelor interesate.
Tema conferinței
Cercetarea în domeniul educațional și provocările societății actuale
Scopul general al conferinței din acest an constă în reflecția, discutarea, validarea celor mai oportune piste de reorientare a cercetării în educație în acord cu noile evoluții și provocări în plan societal, inclusiv în raport cu experiența pandemică. Acest for se dorește a fi un reper pentru viitoare politici publice și de cercetare în materie de educație pe care specialiștii și cercetătorii din zona academică îl propun factorilor decidenți.
Întrebările la care se va încerca un răspuns sunt:
- În ce măsură schimbările recente în plan socio-educațional provoacă și potențează cercetarea în educație?
- Care sunt și cum pot fi regândite palierele și componentele sistemului educațional în acord cu noile presiuni sau circumstanțe?
- Cum poate fi convertită operativ cercetarea în educație în măsuri și acțiuni în plan decizional?
- Care sunt căile de eficientizare și comunicare dintre zona științifică și cea aplicativ-practică în plan educațional?
- Prin ce căi se poate cumula și valorifica plusvaloarea adusă de cunoașterea fenomenelor educaționale, generată la mai multe niveluri (cercetarea studențească, școli doctorale, centre de cercetare din universității, entități academice etc.)?
- Ce oportunități de integrare a cercetării educaționale românești în cea europeană/internațională pot fi continuate, dezvoltate, motivate?
Secțiunile conferinței
Lucrările pe secțiuni vor prezenta proiecte de cercetare și de cercetare-dezvoltare din științele educației, finalizate sau în curs de desfășurare.
Secțiunile conferinței își propun să grupeze proiectele propuse de participanți în așa fel încât să pună în lumină preocupările de cercetare reprezentative și cu impact pentru comunitățile educaționale din învățământul pre-primar, primar, gimnazial, liceal și terțiar, precum și pentru comunitățile profesionale transectoriale.
Lucrările participanților din străinătate, inclusiv ale reprezentanților din diaspora cercetării românești, vor fi incluse în aceleași secțiuni, în speranța accelerării procesului de (re) conectare a comunităților specialiștilor în științele educației.
Năzuim ca rezumatele și lucrările publicate la CERED, 2021 să se constituie într-un demers de inițiere și dezvoltare continuă a unui portofoliu digitalizat cu proiecte desfășurate în țară sau în câmp internațional cu participarea cercetătorilor români din țară și din Republica Moldova, din diaspora, precum și a cercetătorilor vorbitori de limbă română de pretutindeni.
Un astfel de portofoliu multiplu structurat și operaționalizat (pe nuclee tematice, pe scheme metodologice, pe bune practici, etc.) va juca un rol identitar ARCE și se va constitui într-o valoroasă sursă inspirațională, de informare și de interconectare.
Volumul conferinței (online/editura UAIC) va cuprinde prezentările de la CERED, 2021, în text elaborat și va fi postat în Arhiva ARCE/CERED.
Înscrierea cu lucrări în cadrul conferinței
- Termenul limită pentru trimiterea titlului lucrării și a rezumatului (în limba română și engleză) este 1 octombrie 2021.
- Termenul limită pentru confirmarea acceptării lucrării este 11 octombrie 2021.
- Înscrierea participanților cu lucrare în cadrul Conferinței CERED 2021 se va realiza prin intermediul acestui formular, la adresa secretariatcered2021@gmail.com.
Lucrările conferinței vizează proiecte de cercetare/ cercetare-acțiune și de cercetare-dezvoltare din științele educației, finalizate sau în curs de desfășurare.
Instrucțiunile pentru redactarea rezumatelor
Rezumatul lucrării trebuie să conțină maximum 300 de cuvinte (fără referințe bibliografice) și trebuie să aibă următoarea structură:
- Titlul lucrării
- Autori, funcția didactică/ titlul științific, afilieri și adrese de e-mail
- 3-5 cuvinte cheie
- Descrierea generală a proiectului de cercetare/ de cercetare-acțiune/ de cercetare-dezvoltare/ educațional
- Metodologia utilizată
- Rezultate obținute/ așteptate
Instrucțiunile pentru redactarea lucrărilor in extenso le gasiți aici.