CERED 2022 – Universitatea din București

Evenimentul CERED, desfășurat în perioada 27-29 Octombrie, în cadrul Universității din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, a adus împreună atât membrii cu drepturi depline, membrii asociați ARCE, o serie de invitați, dar și alte persoane cu interes pentru subiectele abordate în cadrul Conferinței, și a creat un context comun care a permis un schimb valoros de idei și perspective asupra situației actuale a educației și cercetării educaționale, în perioade instabile. Tot în această perioadă au avut loc alegerile pentru Consiliul Director ARCE care cuprinde 11 poziții cu drepturi depline și o poziție pentru un membru-observator al ER în Boardul ARCE. Vă încurajăm să citiți procedurile de aderare la ARCE, aici, și să diseminați informațiile cu privire la apelul pe care îl lansăm pentru extinderea acestei comunități.

Extindem rețeaua ARCE

Pentru că lucrurile bune în cercetare se întâmplă împreună, aducând perspective și noi idei, lansăm un nou apel pentru extinderea comunității ARCE. Avem rugămintea directă ca fiecare dintre dumneavoastră să disemineze aceste informații în comunitățile academice și profesionale din care faceți parte. Toate informațiile cu privire la procedurile de aderare se regăsesc pe site, aiciCredem în lucrurile bine făcute și în puterea comunităților de cercetare care reușesc să creeze o identitate valoroasă pentru domeniul de activitate.

Școala de iarnă-APIO în colaborare cu Școala Doctorală în psihologie și Științele Educației, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

Sinaia, 6-11 Februarie 2023. Ocuparea unui loc în cadrul ȘCOLII DE IARNĂ se face prin completarea formularului: https://www.surveymonkey.com/r/ScoalaAPIO2023

EERA Summer School 2023

Școala de vară EERA 2023 „Participatory approaches in educational research” își propune să sprijine doctoranzii interesați să aducă vocile și acțiunile participanților în centrul cercetării educaționale. Școala de vară va oferi spații de împărtășire, discuții și dezbateri, permițând cercetătorilor să interacționeze între ei, dar și cu cercetători mai experimentați, pentru a învăța, pornind de la ideile proprii, dar în mod colaborativ, despre ceea ce privește practicile, problemele și provocările cercetării. Apelul de deschidere a înscrierilor: 15 Noiembrie 2022, iar data limită: 31 Ianuarie 2023. Toate informațiile despre participare și organizare pot fi regăsite aici.

Blog academic – oportunități de publicare

Asociația Română de Cercetare în Educație (ARCE), membră EERA, prezintă, pentru membrii săi, oportunitatea de a publica articole în cadrul blogului academic EERA.  Acest blog este deschis tuturor membrilor asociațiilor și rețelelor naționale ale membrilor EERA pentru a trimite un articol, scopul fiind acela de a oferi un conținut de cercetare educațională în beneficiul societății. Toate informațiile despre procesul de scriere aici, de trimitere a materialelor aici și alte informații despre stilul de scriere, audiență și subiecte, aici. 

Blog EERA – noi perspective

Vă încurajăm să accesați și urmăriți blogul EERA și să filtrați informațiile de interes pentru dumneavoastră. Atașăm aici un articol inspirație pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc să participe la la evenimentul EERA Summer School 2023 și caută o sursă de motivație pentru demersul acesta. 

 

Cursuri, workshopuri, intervenții de interes

Diversity and Inclusion in Education – University of Glasgow

Diversitatea studenților devine mai degrabă regula decât excepția în sistemele de învățământ din întreaga lume, iar crearea unei educații incluzive de calitate pentru toți rămâne o provocare omniprezentă cu care se confruntă actorii din domeniul educației. Aici, cei de la Universitatea din Glasgow, prin intermediul Coursera, oferă un curs online, în limba engleză care vizează antrenarea unei înțelegeri și analize critice a conceptelor privind diversitatea și diferențele de orice natură (socio-economice, culturale, etnice etc.), dar și dezvoltarea unor cunoștințe privind modalitățile de dezvoltare a unei educații incluzive și echitabile de calitate pentru toți elevii, ținând seama de caracteristicile și nevoile lor diverse.